Primii pasi

În general copiilor le este teamă sa facă primul pas,probabil se tem ca vor cădea . Al doilea pas e un început bun, apare curajul si vointa. Urmatorii pasi sunt facuti cu mai multă încredere iar la puţin timp pot alerga fără frica. Toţi ne-am lovit de pasii vietii dar nu toţi am ştiut cum sa o luăm treptat pas cu pas. Cu siguranţa primii pasi au fost cei mai uşori. M-am trezit dintr-un vis..un vis frumos care a devenit coşmar peste noapte. Atunci am simţit ca mă pierd, îmi lipsea curajul si voinţă de a merge mai departe. Făceam un pas dar mă prăbuşeam, un pas greu, apăsător care uneori nu mă lasă sa dorm , simţeam ca-mi ia respiraţia. Îmi rămăsese credinţa în Dumnezeu, era singurul care stia ce am în suflet si cat de greu este sa merg mai departe. Am început sa mă rog pentru luminarea sufletului meu, făceam toate astea pentru ca trebuia...îmi era frica, îmi era frica ... Doream sa fiu iubită,nu neapărat de iubirea pe care o pierdusem pur si simplu sa fie cineva langă mine sa mă simt protejata si totodată sa daruiesc ce aveam mai bun (iubirea) unei persoane care o merită. Nu ceream decat sa fie langa mine. În acele momente de singuratate ieseam singura afara, asta mă linistea.Vantul..doar el mă necajea, îmi amintea de trecut, iar parul ce se lasa purtat de el mă făcea sa îmi doresc sa iubesc din nou, nici eu nu mai înţelegeam. Intr-o zi visul meu sau mai bine zis visul sufletului meu a devenit realitate. M-am îndrăgostit, dar aveam alte sentimente mult mai diferite. Eram bucuroasa ca sufletul lui m-a readus pe drumul ce bun. Langa el m-am simţit respectată, protejata..e mult mai bine:). Concluzie: Primul pas este întotdeauna greu, dar al doilea cu puţin ajutor din partea unui suflet bun devine mai uşor si mai sigur.